SECTORUL 1 ARE GRIJĂ DE CETĂȚENII SĂI: SĂNĂTATE ÎNAINTE DE TOATE

Finalizarea noii clinici la spitalul Grigore Alexandrescu

Primăria Sectorului 1 și Consiliul Local au fost principalii susținători pentru construcția noii clinici de pediatrie și a blocului operator de la spitalul de copii Grigore Alexandrescu. Aceste lucrări se apropie astăzi de sfârșit, iar primăria și consiliul trebuie să vegheze că această investiție este finalizată, iar copiii au acces la aceste noi facilități medicale.

Susțin investițiile în spitalele din Sectorul 1, mai ales atunci când este vorba de viitorul copiilor. Spitalul Grigore Alexandrescu este și va fi în continuare susținut de administrația Sectorului 1, pentru a rămâne un centru de excelență în tratarea copiilor.

 

O clădire nouă pentru Spitalul de Arși

Spitalul de Arși se află în administrarea Primăriei Sectorului 1, iar obiectivul meu este realizarea unui centru la nivel european pentru tratarea arșilor. Susțin construirea unei clădiri noi pentru acest spital, unde spațiul de lucru să fie potrivit acestui tip de activitate medicală. Administrația Sectorului 1 poate crea un centru de excelență medicală, capabil să facă față oricărei situații de criză.

 

Diversificăm serviciile medicale la Centrul Medical Caraiman

Centrul Medical Caraiman este o unitate medicală în subordinea Direcției de Asistență Socială. Acest centru oferă servicii medicale pentru persoanele defavorizate. Vom extinde gama de servicii medicale a Centrului Medical Caraiman pentru categoriile vulnerabile, în special vârstnicii. Programe de fizioterapie, controale medicale cardiologice, programe de recuperare medicală. Toate gratuit pentru seniorii noștri!